Un conector-cunoscut și ca conector electric-este o componentă electromecanică utilizată pentru a stabili sau întrerupe conexiunile circuitelor din echipamentele electronice; servește drept „centru nervos și punct de joncțiune” al sistemelor de transmisie a semnalelor electrice. Structura sa de bază constă în principal din contacte, un izolator, o carcasă și accesorii.
Caracteristicile fundamentale de performanță ale conectorilor se împart în trei categorii principale: performanță mecanică, performanță electrică și adaptabilitate la mediu. Performanța mecanică cuprinde în primul rând forțele de împerechere/dezîmperechere și durata de viață mecanică. Performanța electrică include rezistența de contact, rezistența de izolație, rezistența dielectrică (rezistența la tensiune) și caracteristicile electromagnetice (cum ar fi rezistența la interferență și capacitatea de ecranare). Adaptabilitatea la mediu acoperă cerințele privind rezistența la temperatură, umiditate, pulverizare de sare, vibrații și șocuri.
Conectorii pot fi clasificați în diferite moduri. Pe baza mediului de transmisie, aceștia sunt clasificați în conectori electrici, cu microunde/RF, optici și fluide. Pe baza formei structurale, acestea includ conectori circulari, dreptunghiulari, de tip placă-la-placă,-la-placă și cablu-la-conectori. Pe baza scenariilor și funcțiilor de aplicație, aceștia sunt clasificați în conectori industriali, auto, de mare-viteză, RF și de putere. Conectorii de fibră optică constituie un subset major de conectori optici; ele sunt clasificate după structură (de exemplu, FC, SC, ST, LC, MU) și după geometria feței-capetelor fibrei (de exemplu, PC, UPC, APC).
Selectarea conectorilor necesită o evaluare cuprinzătoare a cerințelor aplicației, a performanței electrice, a caracteristicilor mecanice și a adaptabilității la mediu. Domeniul de aplicație specific (cum ar fi automatizarea auto, medicală sau industrială) impune cerințe specifice pentru conectori (de exemplu, standarde de calitate pentru automobile-sau cote ridicate de protecție la pătrundere). Parametrii electrici cheie includ tensiunea nominală, curentul nominal, rezistența de contact și rezistența de izolație. Caracteristicile mecanice includ forțele de împerechere/deconectare, durata de viață mecanică și numărul de perechi de contact. Adaptabilitatea la mediu asigură o funcționare stabilă în condiții specifice de temperatură, umiditate, vibrații și expunere la pulverizare sărată. În plus, costul, mentenabilitatea și flexibilitatea proiectării sunt factori importanți de luat în considerare în timpul procesului de selecție. Tehnologia conectorilor de fibră optică continuă să evolueze; de exemplu, noii conectori bazați pe tehnologia EBO (Expanded Beam Optics) utilizează principiul cuplajului de expansiune a fasciculului pentru a îmbunătăți semnificativ toleranța la praf și toleranța de aliniere, reducând în același timp complexitatea asamblarii, făcându-i potriviti pentru medii în aer liber și dure.
